Duminică, 03 martie 2013 la ora 11:45

Multiubita Mea fiică, nu te teme de atacurile care se revarsă asupra ta, pentru că Eu Sunt cu tine în fiecare clipă, ca să te fac mai puternică. Mă întristează să-ți spun că vei avea de suferit multe jigniri, pentru că acest lucru este prevăzut în Planul Meu de Salvare.

Acesta este timpul când nu numai că fidelitatea și credința catolicilor față de Mine va fi pusa la încercare, dar va avea loc și cea mai mare încercare pentru toți Creștinii din lumea întreagă.

Acelora care te acuză de erezie, le spun aceasta. Eu, Isus Cristos, nu aș minți niciodată, pentru că Eu Sunt Adevărul. Nu te-aș putea înșela niciodată, pentru că nu ar fi posibil. Ține minte, Biserica este Trupul Meu. Biserica Mea pe pământ este atacată și aceasta înseamnă că Trupul Meu va fi Răstignit din nou, așa cum a fost prezis. Adică, Trupul Meu nu va mai fi Prezent din momentul când Sfânta Euharistie va fi desființată de preoții din Sfântul Scaun de la Roma. Acest fapt va deveni realitate și voi trebuie să-i întoarceți spatele.

Vă cer să vă rugați pentru toți copiii lui Dumnezeu – pentru toți slujitorii Mei sfințiți, inclusiv pentru profeții înșelați. Dar nu vă voi cere niciodată să vă rugați pentru anticrist, pentru că acest lucru este imposibil.

Treziți-vă cu toții și ascultați ce am să vă spun. Nu trebuie să vă înspăimântați, să disperați sau să vă pierdeți speranța, pentru că acest sacrilegiu va fi ultima suferință pe care toți copiii lui Dumnezeu vor trebui s-o cunoască și s-o îndure înainte ca Eu să vin din nou.

Aceea va fi ziua Marii Glorii, a Marii Bucurii și Venirea Mea va aduce sfârșitul răului care întinează pământul.

În loc să vă temeți, fiți bucuroși. Trebuie să așteptați cu nerăbdare A Doua Mea Venire, pentru că Eu aduc cu Mine Noul Paradis promis vouă.

Vă va fi greu întotdeauna când veți purta Crucea Mea. Timpurile în care trăiți acum aduc cu ele o formă de răstignire care pentru majoritatea Creștinilor va fi foarte greu de îndurat – atât de mare va fi durerea lor.

Acele biete suflete care nu cred că Eu spun Adevărul prin aceste Mesaje trebuie să se întrebe aceasta. Credeți în Sfânta Biblie și în profețiile cuprinse între coperțile ei? Credeți în anticrist și în revelațiile privind impostorul mincinos care va ocupa Scaunul lui Petru prin metode viclene? Dacă da, atunci acceptați că acesta este momentul când aceste evenimente se vor desfășura înaintea ochilor voștri. Nu se vor întâmpla în viitor – se întâmplă chiar acum. Acceptați aceasta plini de curaj și veniți la Mine cu încredere totală, pentru că vă iubesc. Vreau să vă țineți ochii larg deschiși. Să nu vă sperie Adevărul.

Sacrilegiul a început. Când veți refuza Cupa Mea, Mă veți împiedica să salvez sufletele de care am nevoie pentru a duce la bun sfârșit Legământul făcut Tatălui Meu.

Vă binecuvântez. Aștept ca inimile voastre să se deschidă, ca să vă pot lua în Împărăția Mea Glorioasă.

Al vostru Isus