Marți, 26 martie 2013 la ora 21:17

Multiubita Mea fiică, acest mesaj este pentru lumea întreagă. Este pentru creștinii de orice confesiune, evrei și toate acele religii care Îl recunosc pe Tatăl Meu cel Atotputernic, Dumnezeul Cel Prea Înalt.

Acest mesaj este, de asemenea, pentru cei care nu cred în Dumnezeu Tatăl, nici în Mine, singurul Său Fiu născut. Este și pentru cei cărora nu le pasa nici măcar puțin de viața care îi așteaptă și a căror indiferență înseamnă că ei nu pot accepta existența lui Dumnezeu.

Prin aceste mesaje vă avertizez asupra pericolului în care vă puneți viața și bunăstarea voastră viitoare, ca să vă pot aduce pe toți în Paradisul Nou, care a fost creat pentru voi, atunci când cerul și pământul vor fi un întreg. Această Împărăție este completă iar Porțile vor fi deschise pentru fiecare dintre voi. Acest Dar frumos, în care veți trăi având trup, minte și suflet perfecte, vine de la Dumnezeu, cel Atotputernic, care a creat lumea.

Se apropie vremea când exilul vostru pe Pământ se va sfârși. Nu va mai trebui să îndurați durerea păcatului, care creează haos în fiecare parte a lumii. Ura, menținută vie prin infestarea produsă de satana în lume, nu va mai exista. Ura va fi eliminată, răul nu va mai întina Creația perfectă a lui Dumnezeu. Planeta Lui, darurile Naturii, Protecția și iubirea Lui vor fi reînnoite pentru a vă oferi o viață eternă în care nu va exista moarte.

Viața pe Pământ, așa cum este ea acum, nu vă va mulțumi cât timp satana domnește. Domnia sa este deja la final, dar cei pe care îi infestează vor continua răspândirea păcatului prin atragerea sufletelor nevinovate, precum și a celor mai puțin nevinovate, în adâncurile disperării. Infestarea va continua până când vor fi luate cât mai multe suflete, și vor fi prezentate fiarei care le va devora.

Eu voi veni în curând, în cele din urmă, cum a fost profețit, a doua oară, pentru a vă oferi salvarea finală și a vă da Cheia Împărăției Mele pe care v-am promis-o. Împărăția mea va coborî din ceruri pentru ca lumea să-și deschidă ochii încă înainte de a suna ultima trâmbiță. Când trâmbițele vor răsuna, doar cei care mi-au permis să-i salvez și cei care cred în Cuvântul lui Dumnezeu vor fi luați. Tocmai de aceea nu trebuie să lăsați mândria să vă orbească la chemarea lui Dumnezeu în acest moment. Această misiune a fost pregătită încă de la primele profeții pe care Dumnezeu le-a dat omenirii. Fii recunoscătoare că, prin mila lui Dumnezeu, ai primit acest mare dar. Să nu permiți niciodată mândriei să te orbeasca fata de Prezența Mea Divină, pentru că acest lucru te va separa de Milostivirea Mea.

Vă pregătesc acum, doar ca să pot salva întreaga umanitate și nu doar pe cei aleși, care Mă slujesc cu mare smerenie. Eu vă vreau pe toți, indiferent ce credeți voi. Tatăl meu a planificat această misiune, pentru a vă deschide inimile, astfel încât să puteți vedea Adevărul la timp, înainte de Ziua cea mare în care voi veni să vă judec.

Darul Duhului Sfânt continuă să se reverse peste această misiune și să acopere toate sufletele – mai ales pe cele care Îmi întorc spatele cu încăpățânare. Bătălia pentru suflete se dă între Împărăția Mea și abisul teribil peste care domnește Bestia. Trebuie să vă păstrați ochii deschiși la tot ce insultă Divinitatea Mea. Indiferent de unde provin aceste insulte, voi, în Numele Meu Sfânt, nu trebuie să le acceptați.

Acum este vremea marilor înșelăciuni și vă îndemn să vă rugați lui Dumnezeu pentru înțelepciunea de a înțelege ce vine cu adevărat de la Mine și ce nu.

Al vostru Isus