Vineri, 29 aprilie 2011 la ora 15:15

Preaiubita Mea fiică, smerenia este o lecție pe care trebuie să o învețe toți cei care vor să ajungă în Împărăția Mea. Smerenia declară cât sunteți de mici în Ochii Mei Când Mă onorați pe Mine, Mântuitorul vostru, Fiul Lui Dumnezeu devenit om. Fără ea, mândria vă stă în cale. Aceasta nu vă este de niciun folos dacă doriți să vă declarați vrednici de Împărăția Mea.

În lumea de azi, smerenia nu mai este considerată acceptabilă, în aceste vremuri în care încrederea în forțele proprii și dorința de a avea succes mai mare decât ceilalți sunt considerate însușiri demne de admirat. Cei care nu se preamăresc pe ei înșiși, sau care nu se impun în fața lumii cu încredere în sine și cu aroganță, sunt ignorați. Smerenia lor și generozitatea lor față de ceilalți sunt considerate slăbiciuni – și oamenii nu consideră că aceștia merită efortul să îi accepte în cercurile lor. Cu toate acestea, cheia care deschide Poarta Raiului este tocmai virtutea contrară mândriei. Așadar ceea ce în viața aceasta este considerat a fi modul de succes pentru a obține cheia bogăției și a bunăstării, este exact rețeta care vă va conduce în întuneric după moarte.

Smerenia, prin care voi acceptați că înainte de toate trebuie să-L slujiți pe Creatorul și Făcătorul vostru, este cea care contează cu adevărat. Declarându-vă nimicnicia, voi proclamați Gloria Lui Dumnezeu. Smerenia este o virtute, nu doar prețioasă în ochii Mei, ci și o parte importantă a dezvoltării voastre spirituale. Ea înseamnă să îi puneți pe ceilalți înaintea voastră spre Slava lui Dumnezeu. Totuși, e atât de ușor și repede să cădeți în mândrie.

Avertisment pentru sufletele alese

Să-i luăm pe aceia care au lucrat din greu să-și dezvolte viața spirituală, ca să-mi placă Mie. Apoi să luăm acele suflete norocoase cărora li s-au dat haruri și care, prin puterea Duhului Sfânt, acționează ca vizionari în lume. Deseori, după ce au primit aceste haruri, ei încep în mod subtil să se considere pe ei înșiși a fi mai speciali decât frații și surorile lor. Ei încep să se laude cu darurile pe care le au. Apoi devin selectivi în modalitatea de a împărtăși aceste Daruri. Apoi, auto-glorificarea afectează capacitatea lor de a transmite Adevărul. Ceea ce ei uită este că de la Mine au primit ei toate darurile. Eu iubesc pe toată lumea. Lor li s-au dat aceste Daruri pentru a le împărtăși cu ceilalți. Așa cum dăruiesc aceste daruri sufletelor alese, tot așa le pot și lua înapoi.

Auto-glorificarea vă împiedică să urmați cu adevărat pașii Mei. Învățați să fiți smeriți, răbdători și lipsiți de mândrie. Dacă vă străduiți să rămâneți umili veți primi un loc special în Inima Mea. Cu toate că am ales câțiva oameni să fie suflete alese, ei trebuie să considere aceasta ca pe un Dar. Ei nu trebuie să se considere niciodată mai importanți decât alții în Ochii Mei, pentru că Eu vă iubesc pe toți. Cu toate acestea, Eu voi răsplăti lucrarea cea bună, odată ce veți arăta smerenie față de Mine și față de frații și surorile voastre.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos