Luni, 10 iunie 2013 la ora 23:00

Fiica Mea mult iubită, trebuie să i se spună lumii că Timpul reîntoarcerii Mele este aproape. Timpul Meu a și început deja, pe măsură ce Mă străduiesc să întorc omenirea spre Mine înaintea de Ziua Mea Cea Mare.

Eu Vă pregătesc pe toți în acest timp, deși mulți nu vor vrea să audă. Fac aceasta cu iubire pentru fiecare dintre voi pe care vă iubesc, pentru fiecare dintre voi pentru care Mi-am jertfit Trupul. Veți fi martori la Intervenția Mea care va fi văzută clar – când voi deschide ochii umanității.

Când Misiunea Mea va fi acceptată, vor avea loc minuni. Prezența Mea va fi resimțită iar Eu Mă voi face cunoscut prin Actele de Mare Milostivire. Acest plan are loc pentru a vă atrage înapoi, pentru a-i întoarce, pe aceia dintre voi care nu mai cred că Eu exist, către Salvarea Mea Glorioasă.

Eu Sunt Regele care va domni peste Noul Paradis promis Mie de către Tatăl Meu. Celor care nu Mă cunosc le spun, ascultați-Mă acum. Voi sunteți ai Mei. Vă aduc Viață, nu așa cum o știți pe acest pământ, ci Viață Veșnică.

Nu trebuie să vă temeți, întrucât ceea ce Eu Promit vă aparține și este moștenirea voastră.

Voi v-ați născut pentru această Împărăție, astfel încât Dumnezeu, Tatăl Meu cel preaiubit, să poată recrea lumea, așa cum a fost la începuturi. El este Începutul, căci El a creat-o. El este Sfârșitul, căci atunci când Ziua cea Mare va veni nu va mai fi suferință, deoarece Noul Început – Viața Veșnică – va fi prezentat acelora care acceptă Iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să deveniți mai încrezători, mai puțin cinici și să acceptați Marele Dar al Vieții care poate veni doar de la un Dumnezeu desăvârșit.

Numai Dumnezeu ar putea crea o astfel de minune – Darul Vieții.

Numai Dumnezeu vă poate dărui Viață Veșnică când moartea va fi învinsă și odată cu ea, tot răul.

Trebuie să priviți spre viitor cu anticipare. Trebuie să încercați a asculta aceste Mesaje, căci acestea vor fi uneltele salvării de care veți avea nevoie, pe măsură ce zilele care urmează vor deveni tot mai întunecate.

Dorința Mea este ca niciunul dintre voi să nu se agite, să nu fie îngrijorat, înfricoșat și întristat, întrucât Ziua Mea Măreață va însemna că voi șterge orice lacrimă, durere, tristețe și suferință și vă voi curăța cu Marea Mea Slavă.

În sfârșit veți trăi fericire pură și veșnică. Tot ceea ce v-ați imaginat vreodată despre Rai vă va aparține.

Dacă nu puteți să-Mi răspundeți acum, din cauza lipsei de încredere, vă voi ajuta dacă Mă chemați. Cereți-Mi Darul Încrederii prin această Rugăciune a Cruciadei.

Rugăciunea (109) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru Darul Încrederii

"O, preaiubitul meu Isus, Ajută-mă să mă încred în Tine. Să mă încred în Promisiunea Ta de a Reveni. Să accept Adevărul despre cea de-a Doua Venire a Ta. Să mă încred în Promisiunea lui Dumnezeu Tatăl de a-Ți dărui Împărăția Ta. Ajută-Mă să mă încred în Învățăturile Tale, în Planul Tău de salvare a lumii. Ajută-mă să accept, cu har, darurile Tale. Ajută-mă să mă încred în Tine, ca astfel să scap de teamă și să permit Iubirii Tale să-mi inunde inima și sufletul. Amin."

O, cât de mult tânjesc să vă consolez, să vă ușurez temerile, grijile și preocupările. Cât aș dori sa fac trecerea cât mai nedureroasă cu putință, astfel încât să nu trebuiască să suferiți de mâna fiarei a cărei strădanie se va vedea prin dușmanii lui Dumnezeu.

Dacă vă veți încrede deplin în Mine și vă veți preda Milostivirii Mele, Eu promit solemn că Milostivirea Mea va scurta timpul în care suferința umană se va amplifica din cauza vicleniei celor care vor să vă provoace suferință.

Promit că, prin intermediul minunilor, Intervenția Mea îi va trezi pe aceia care au cel mai mare nevoie de ajutor – o conștientizare a Adevărului. Când Adevărul lui Dumnezeu este acceptat de către cei care nu pricep prea bine Promisiunea Mea de a Mă întoarce, dar care o acceptă în inimile lor, atunci suferința va fi redusă iar Eu voi manifesta Milostivire față de miliarde de suflete.

Totuși încrederea voastră în Mine vă va ajuta să vedeți Adevărul. Atunci când acceptați Adevărul, acceptați Cheile Noii Mele Împărății.

 Al vostru Isus

Mesajul contine

Pentru Darul Încrederii
Rugăciunea (109) a Cruciadei de Rugăciune

Preaiubitul meu Isus, ajută-mă să mă încred în Tine.

Să mă încred în Promisiunea Ta de a reveni.

Să accept Adevărul despre cea de-a Doua Venire a Ta.

Să mă încred în Promisiunea lui Dumnezeu Tatăl de a-Ți... citește tot