Duminică, 30 iunie 2013 la ora 21:10

Preaiubita Mea fiică, cel rău nu se va opri nici măcar o clipă din persecuția sa împotriva acelora care Mă iubesc. Când suflete sunt aproape de Mine și când iubirea lor pentru Mine crește, el va fi întotdeauna acolo încercând să-i îndepărteze de Mine.

Când salvați suflete prin rugăciunile voatre, el își va dezlănțui toată furia împotriva voastră și vă veți simți răniți deoarece veți deveni o țintă a criticilor venite mai ales din partea celor pe care îi iubiți. Trebuie să vă obișnuiți cu această durere și suferință atunci când Mă urmați pe Mine și când acceptați Intervenția Mea dată prin aceste Mesaje. Ele vor aduce cu sine o teribilă năpastă, deoarece aceste Mesaje vor fi responsabile pentru salvarea a peste 7 miliarde de oameni.

Atunci când diavolul știe că pierde suflete în favoarea Mea, el va folosi orice mijloace necesare pentru a crea îndoieli în mintea celor loiali Mie, iar apoi el va crea o teribilă divergență printre discipolii Mei. Voi trebuie să recunoașteți lucrarea diavolului pentru ceea ce este și să știți că, cu cât sunteți mai persecutați pentru acceptarea Mâinii Milostivirii Mele, cu atât urmați Adevărul. Numai Cuvântul lui Dumnezeu, când este revelat în modul Său cel mai autoritar – atunci când Duhul Sfânt devine evident printre grupurile copiilor lui Dumnezeu – cel rău va lupta cel mai tare. El, Satana, este furios din cauza acestei Misiuni, iar pentru aceia dintre voi care pun la îndoială Cuvântul Meu dat vouă în acest moment, să știe următoarele:

Numai Cuvântul Meu poate provoca o asemenea indignare, chiar și printre cei care cred în Mine și urmează învățăturile Mele. Nici unul dintre voi nu este imun atacului. Voi, prețioșii Mei discipoli vă veți afla la capătul dureros al biciuirilor unor limbi ascuțite îndreptate împotriva Mea. Veți fi scuipați, luați în râs și batjocoriți. Veți fi acuzați de complot împotriva Propriei Mele Biserici, totuși singurul vostru delict va fi susținerea Adevărului. Aceia care au susținut cu convingere Cuvântul lui Dumnezeu și care au refuzat să devieze de la Adevăr, mereu au suferit în mâinile acelora care s-au plasat pe ei înșiși ca fiind cei mai aleși reprezentanți ai lui Dumnezeu, înaintea acelor sărmane suflete care M-au iubit cu adevărat.

Este o diferență între aceia care spun că ei sunt mai bine informați și prin urmare mai în măsură să judece pe alții în Numele Meu, și aceia care pur și simplu Mă iubesc. Puteți doar să vă ridicați și să vă declarați iubirea pentru Mine urmând Exemplul Meu. Eu nu aș spune niciodată că un om este mai bun decât altul – deoarece cu toții sunteți păcătoși. Dar niciodată nu i-aș accepta pe aceia care, chiar dacă ar ști tot ce este de știut despre Mine, își declară superioritatea lor față de alții. Aceia care spun că Mă cunosc și îi insultă pe alții în Numele Meu de fapt, cu adevărat nu Mă cunosc deloc.

Diavolul umple sufletele cu ego, cu mândrie și cu furie. Prin aceste trei trăsături veți ști că el este prezent într-un suflet, atunci când încearcă să reducă la tăcere alte suflete care proclamă Adevărul lui Dumnezeu. Cât vor suferi aceste suflete, în special acum când această Misiune – cea mai așteptată Misiune – este trăită printre voi. Toți cei care răspund Chemării Mele vor trebui să înfrunte abuz și batjocorire publică, de nu veți avea nici un moment de respiro – atât de cumplită va fi revărsarea de ură. Vreau ca voi să înțelegeți că nu voi sunteți ținta urii lui, ci Eu. Satana dorește să reducă la tăcere Glasul Meu, care se străduiește să vă salveze de planurile sale haíne, ce au fost orchestrate și plănuite cu atenție de multă vreme. Nu poate exista nici o victorie a bestiei, însă el știe cât de mult sufăr atunci când smulge suflete de la Mine. Nu permiteți ca acțiunea lui să vă orbească de la Adevăr.

Adevărul vă va salva sufletele, iar când răspândiți Adevărul aceasta Îmi va aduce mai multe suflete. Prin aceste mijloace voi înfrânge bestia. Veți fi protejați de tot răul, dar veți suferi umilința de a fi etichetați ca nebuni. Și toate acestea pentru că Mă iubiți.

Al vostru Isus