Marți, 03 septembrie 2013 la ora 16:45

Mult iubita Mea fiică, cea mai mare dorință a Mea este să cer oamenilor din întreaga lume, care M-au exclus din viața lor, să se întoarcă la Mine. Multe suflete, conduse de ideea că poate Dumnezeu nu există de fapt, au hotărât să uite de Mine, iubitul lor Isus. Sunt îngrijorat pentru aceste sărmane suflete, pentru acești oameni dezorientați, deoarece îi iubesc foarte mult și îmi lipsește compania lor.

Dacă v-ați rătăcit de Mine și vi se pare dificil să puneți de acord concepția voastră asupra unei lumi moderne și dinamice, cu credința simplă în Mine, Isus Cristos, atunci lăsați-Mă să vă ajut să înțelegeți. Voi sunteți separați de Mine din cauza păcatului. Când păcatul vă distruge sufletul, un întuneric coboară asupra lui și-l împiedică să accepte Lumina lui Dumnezeu. Când se întâmplă asta, inima voastră se împietrește. Și apoi, rațiunea voastră intră în acțiune și, ca urmare, veți crede în mod greșit că Dumnezeu nu Există, pentru că logica voastră vă spune că El nu poate exista.

Viața voastră (de acum) e doar un moment trecător din întreaga voastră viață. Voi sunteți în exil. Adevărul rezidă în viitor, atunci când veți veni în sfârșit acasă la Dumnezeu, în starea voastră naturală. Eu înțeleg cât de greu îi este omului să rămână aproape de Mine atâta timp cât sunt multe distracții, tentații și obscuritate pe pământ.

Atunci când nu reușiți să simțiți Prezenta Mea sau Iubirea Mea, vreau să recitați această Rugăciune (119) a Cruciadei de Rugăciune.

Rugăciunea (119) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru a simți iubirea lui Isus

"Isuse, ajută-mă, căci sunt atât de confuz. Inima mea nu se deschide către Tine. Ochii mei nu Te pot vedea. Mintea mea se închide în fața Ta. Gura mea nu poate rosti cuvinte de mângâiere pentru Tine. Sufletul meu e umbrit de întuneric. Te rog, fie-Ți milă de mine, un sărman păcătos. Sunt neajutorat fără Prezența Ta. Umple-mă cu Harurile Tale pentru a avea curajul să ajung la Tine ca să implor Milostivirea Ta. Ajută-mă pe mine, discipolul Tău pierdut, care Te iubesc deși nu mai simt iubirea cuprinzându-mi inima, să pot vedea și accepta Adevărul. Amin."

Nu e ușor să fiți în uniune cu Mine. Trebuie să perseverați până veți simți Prezența Mea în sufletele voastre. Chemați-Mă și Eu voi alerga să vă îmbrățișez bietele suflete nefericite, să vă îndrum și să vă conduc la salvarea voastră veșnică. Indiferent ce ați fi făcut, nu trebuie niciodată să vă temeți să Mă chemați. Eu îi răspund fiecărui păcătos, indiferent cine este el. Nici unul dintre voi nu e fără de păcat. Aștept chemarea voastră.

Al vostru Isus

Mesajul contine

Pentru a simți iubirea lui Isus
Rugăciunea (119) a Cruciadei de Rugăciune

Isuse, ajută-mă, căci sunt atât de confuz.

Inima mea nu se deschide către Tine.

Ochii mei nu Te pot vedea.

Mintea mea se închide în fața Ta.

Gura mea nu poate rosti cuvinte de mângâiere pentru Tine.

Sufletul... citește tot