Oricine sunteți, orice suferință i-ați fi produs Lui și oricât de grave sunt păcatele voastre, El vă va ierta - întotdeauna.
Tot ceea ce trebuie să faceți este să vă adresați Lui, cerându-mi Mie, preaiubitul Său Fiu, Isus Cristos, să intervin în numele vostru prin reconciliere.
Când veniți la Mine având căință adevărată în suflet, atunci Împărăția Cerului va fi a voastră.Veniți la Mine cu rugăciunea voastră spunându-mi:
Isuse, du-mă la Tatăl meu în refugiul Tău și dăruiește-mi mântuirea veșnică.
Trebuie să vă rugați în fiecare zi rugăciunea către Arhanghelul Mihail:
Sfinte Arhanghele Mihail, apără-ne în luptă, ocrotește-ne împotriva răutății și curselor diavolului.
Cu smerenie ne rugăm ca Dumnezeu să-l pedepsească, iar tu, Principe al Oștirilor Cerești, prin putere dumnezeiască afundă în iad pe satana și pe toate duhurile rele care rătăcesc prin lume căutând pierzania sufletelor.
În ziua celei de a Doua Veniri a Mea… Acele suflete care au idolatrizat fiara și care s-au dăruit lui satana în trup, minte și suflet, și au devenit de bunăvoie agenții săi, nu vor avea către cine să se întoarcă, unde să se ascundă, și vor fi lăsați fără niciun ajutor, pentru că satana îi va părăsi.
Pentru că atunci, satana va fi aruncat în abis iar puterea lui va înceta complet în acel moment.
Acestor suflete le spun acest lucru: chiar și în acea etapă Eu vă voi arăta Milostivire.
Când toate atrocitățile teribile vor crește și omul își va da seama că nu are capacitatea de a lupta sau de a controla o astfel de teroare, atunci el trebuie să se întoarcă la Mine și să spună:
Isuse, izbăvește-ne de dușmanii Tăi pe noi, sărmanii păcătoși neajutorați.