Au fost găsite 1339 mesaje conform filtrelor de căutare.

821. Când noul Ierusalim se va coborî în lume în sunet de trompete, luminile vor umple cerurile și se va așterne tăcerea deplină

Duminică, 09 iunie 2013 la ora 23:15

Iubita Mea fiică, durerea pe care o înduri fizic în prezent este menită să salveze sufletele care sunt atât de departe de Mine încât dacă tu, fiind suflet victimă, nu Mi-ai oferi aceasta, ele ar fi... citește tot aici

Iubita Mea fiică, durerea pe care o înduri fizic în prezent este menită să salveze sufletele care sunt atât de departe de Mine încât dacă tu, fiind suflet victimă, nu Mi-ai oferi aceasta, ele ar fi pierdute pentru Mine în veci. Să nu uiți vreodată cât de mult Mă rănește și cât Mi se frânge Inima atunci când pierd chiar și un singur suflet.

Iubirea Mea pentru omenire rămâne neschimbată, pentru că nimic nu ar putea să Mă oprească să iubesc fiecare suflet drag. Îi iubesc atât de mult încât Darurile pe care ți le-am dat, fiica Mea, de a-i vedea pe toți copiii lui Dumnezeu așa cum Îi vede El, cu o puritate a inimii, sunt fără de sfârșit. De aceea tu suferi atât de mult, micuța Mea. Tu înduri aceste noi suferințe fizice nu din cauza acelora care te insultă cu furie, ci din cauza acelor suflete care se află într-o teribilă întunecime și al căror destin te îngrozește.

Te rog, înțelege că atunci când devii nerăbdătoare și supărată din cauza acestor încercări dureroase, aceasta nici nu se poate compara cu intensa suferință a sufletelor care vor cădea pradă fiarei. Nu vor însemna nimic atunci când vor fi comparate cu sufletele care trebuie să îndure suferința în Purgatoriu. Cât de puțin va însemna aceasta pentru tine când vei vedea cum voi smulge acele suflete care altfel nu ar putea să se salveze din încleștarea malefică a fiarei.

Fiica Mea, indiferent cât de dureroasă este această suferință, ea nu va conta când Eu voi aduce laolaltă pe toți copiii lui Dumnezeu, atunci când Paradisul Glorios va coborî în Ziua cea Mare. Când Noul Ierusalim se va coborî în lume în sunet de trompete, luminile vor umple cerul și se va așterne tăcerea atunci, înainte de a se auzi îngerii, al căror cântec va atinge fiecare suflet înainte de momentul final. Aceasta va fi ultima oră înainte ca Eu să vin să judec viii și morții.

Al vostru Isus am citit


822. Nu trebuie să vă temeți, întrucât ceea ce Eu promit vă aparține și este moștenirea voastră

Luni, 10 iunie 2013 la ora 23:00

Fiica Mea mult iubită, trebuie să i se spună lumii că Timpul reîntoarcerii Mele este aproape. Timpul Meu a și început deja, pe măsură ce Mă străduiesc să întorc omenirea spre Mine înaintea de Ziua Mea... citește tot aici

Fiica Mea mult iubită, trebuie să i se spună lumii că Timpul reîntoarcerii Mele este aproape. Timpul Meu a și început deja, pe măsură ce Mă străduiesc să întorc omenirea spre Mine înaintea de Ziua Mea Cea Mare.

Eu Vă pregătesc pe toți în acest timp, deși mulți nu vor vrea să audă. Fac aceasta cu iubire pentru fiecare dintre voi pe care vă iubesc, pentru fiecare dintre voi pentru care Mi-am jertfit Trupul. Veți fi martori la Intervenția Mea care va fi văzută clar – când voi deschide ochii umanității.

Când Misiunea Mea va fi acceptată, vor avea loc minuni. Prezența Mea va fi resimțită iar Eu Mă voi face cunoscut prin Actele de Mare Milostivire. Acest plan are loc pentru a vă atrage înapoi, pentru a-i întoarce, pe aceia dintre voi care nu mai cred că Eu exist, către Salvarea Mea Glorioasă.

Eu Sunt Regele care va domni peste Noul Paradis promis Mie de către Tatăl Meu. Celor care nu Mă cunosc le spun, ascultați-Mă acum. Voi sunteți ai Mei. Vă aduc Viață, nu așa cum o știți pe acest pământ, ci Viață Veșnică.

Nu trebuie să vă temeți, întrucât ceea ce Eu Promit vă aparține și este moștenirea voastră.

Voi v-ați născut pentru această Împărăție, astfel încât Dumnezeu, Tatăl Meu cel preaiubit, să poată recrea lumea, așa cum a fost la începuturi. El este Începutul, căci El a creat-o. El este Sfârșitul, căci atunci când Ziua cea Mare va veni nu va mai fi suferință, deoarece Noul Început – Viața Veșnică – va fi prezentat acelora care acceptă Iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să deveniți mai încrezători, mai puțin cinici și să acceptați Marele Dar al Vieții care poate veni doar de la un Dumnezeu desăvârșit.

Numai Dumnezeu ar putea crea o astfel de minune – Darul Vieții.

Numai Dumnezeu vă poate dărui Viață Veșnică când moartea va fi învinsă și odată cu ea, tot răul.

Trebuie să priviți spre viitor cu anticipare. Trebuie să încercați a asculta aceste Mesaje, căci acestea vor fi uneltele salvării de care veți avea nevoie, pe măsură ce zilele care urmează vor deveni tot mai întunecate.

Dorința Mea este ca niciunul dintre voi să nu se agite, să nu fie îngrijorat, înfricoșat și întristat, întrucât Ziua Mea Măreață va însemna că voi șterge orice lacrimă, durere, tristețe și suferință și vă voi curăța cu Marea Mea Slavă.

În sfârșit veți trăi fericire pură și veșnică. Tot ceea ce v-ați imaginat vreodată despre Rai vă va aparține.

Dacă nu puteți să-Mi răspundeți acum, din cauza lipsei de încredere, vă voi ajuta dacă Mă chemați. Cereți-Mi Darul Încrederii prin această Rugăciune a Cruciadei.

Rugăciunea (109) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru Darul Încrederii

"O, preaiubitul meu Isus, Ajută-mă să mă încred în Tine. Să mă încred în Promisiunea Ta de a Reveni. Să accept Adevărul despre cea de-a Doua Venire a Ta. Să mă încred în Promisiunea lui Dumnezeu Tatăl de a-Ți dărui Împărăția Ta. Ajută-Mă să mă încred în Învățăturile Tale, în Planul Tău de salvare a lumii. Ajută-mă să accept, cu har, darurile Tale. Ajută-mă să mă încred în Tine, ca astfel să scap de teamă și să permit Iubirii Tale să-mi inunde inima și sufletul. Amin."

O, cât de mult tânjesc să vă consolez, să vă ușurez temerile, grijile și preocupările. Cât aș dori sa fac trecerea cât mai nedureroasă cu putință, astfel încât să nu trebuiască să suferiți de mâna fiarei a cărei strădanie se va vedea prin dușmanii lui Dumnezeu.

Dacă vă veți încrede deplin în Mine și vă veți preda Milostivirii Mele, Eu promit solemn că Milostivirea Mea va scurta timpul în care suferința umană se va amplifica din cauza vicleniei celor care vor să vă provoace suferință.

Promit că, prin intermediul minunilor, Intervenția Mea îi va trezi pe aceia care au cel mai mare nevoie de ajutor – o conștientizare a Adevărului. Când Adevărul lui Dumnezeu este acceptat de către cei care nu pricep prea bine Promisiunea Mea de a Mă întoarce, dar care o acceptă în inimile lor, atunci suferința va fi redusă iar Eu voi manifesta Milostivire față de miliarde de suflete.

Totuși încrederea voastră în Mine vă va ajuta să vedeți Adevărul. Atunci când acceptați Adevărul, acceptați Cheile Noii Mele Împărății.

 Al vostru Isus am citit


823. Să nu faceți niciodată aceasta, pentru că este păcatul care Mă dezgustă prin ipocrizia lui

Miercuri, 12 iunie 2013 la ora 23:50

Preaiubita Mea fiică, în vreme ce Eu încerc cu toată Puterea Mea să aprind înainte de toate sufletele credincioșilor prin aceste Mesaje Sfinte ale Mele pentru lume, trebuie să-i avertizez încă o dată pe... citește tot aici

Preaiubita Mea fiică, în vreme ce Eu încerc cu toată Puterea Mea să aprind înainte de toate sufletele credincioșilor prin aceste Mesaje Sfinte ale Mele pentru lume, trebuie să-i avertizez încă o dată pe cei care vorbesc de rău despre Cuvântul Meu Sfânt. În vreme ce Eu caut sufletele celor căldicei în credință, de ce trebuie ca voi, care pretindeți că vorbiți Numele Meu, să atacați Adevărul când acesta vă este dat prin aceste Mesaje de la Mielul lui Dumnezeu?

Care om ar putea să vă vorbească astfel în Numele Meu Sfânt și să îndrăznească să stea în fața voastră? Nimeni. Doar prin Puterea lui Dumnezeu, Cuvântul Meu vă poate fi făcut cunoscut în mod direct.

Omul va continua să păcătuiască, indiferent că va comite păcate care vă sunt comune vouă tuturor celor din lume sau care sunt de-o gravitate mai mare. Voi sunteți cu toții păcătoși.

Un păcătos nu poate ierta pe un altul în Numele Meu decât dacă o face cu Autoritatea Mea prin Actul Spovedaniei care vă eliberează de păcat pentru o scurtă perioadă de timp. Niciun păcătos nu poate să-l condamne pe un altul în Numele Meu, pentru că nu are acest drept. Atunci când voi condamnați pe un alt păcătos, chiar dacă se face vinovat de cea mai gravă faptă împotriva lui Dumnezeu, sufletul vostru va deveni la fel de întunecat ca și al aceluia pe care îl condamnați în Numele Meu.

Oare nu știți câtă durere și tristețe Îmi provocați atunci când vă faceți rău unul altuia? Oare chiar nu M-ați înțeles deloc? Nu știți de ce am murit pentru voi? Aceia dintre voi care încă nu înțeleg Adevărul, trebuie să asculte acum. Eu nu vă condamn pentru păcatele voastre pentru că vă iubesc și vă voi ierta pentru orice păcat oricât de groaznic ar fi. Dar atunci când, în Numele Meu, vă declarați egalii Mei și judecați un păcătos folosindu-vă de Numele Meu, și Eu vă voi condamna la rândul Meu.

Oricât de mult v-aș iubi Eu, niciunul dintre voi nu poate să-l judece pe altul. Doar Eu, Isus Cristos, am primit de la Tatăl Meu Autoritatea de a judeca omenirea, nimeni altcineva. Dacă comiteți acest păcat, va trebui să înfruntați Judecata Mea. Să nu faceți niciodată aceasta pentru că este păcatul care Mă dezgustă prin ipocrizia lui.

Aproape că a sosit timpul ca omenirea să fie martora Adevărului Meu. Până când Tatăl Meu nu va abate multe pedepse, nu mulți vor răspunde Chemării Mele, chiar și dintre aceia care își declară loialitatea față de Mine. Sunteți atât de orbi în fața Adevărului Vieții Veșnice, sunteți atât de indiferenți la auzul Cuvântului lui Dumnezeu încât veți asculta numai atunci când pedepsele vor cădea asupra voastră.

Când se vor abate asupra voastră primele pedepse din multele ce vor urma, mulți vor spune că sunt catastrofe naturale dar când vor cădea asupra voastră repede ca o ploaie și când nu veți mai avea unde să fugiți, doar atunci veți înțelege că este Mâna lui Dumnezeu care a căzut peste voi.

Tatăl Meu va zgudui întreaga lume. Aceia dintre voi care se îndoiesc de Existența Lui vor înțelege că aceste evenimente nu pot fi atribuite doar naturii. Aceia dintre voi care credeți în Mine dar care ridiculizați aceste Mesaje Divine, vă veți înghiți cuvintele și veți vrea să vă fi tăiat limbile, pentru că veți înțelege curând cât de tare Mă jignesc cuvintele voastre josnice. Nu doar că Îl huliți pe Dumnezeu ci și împiedicați această Misiune Divină să salveze suflete.

Pentru fiecare suflet pe care îl îndepărtați de Mine, veți suferi pentru veșnicie. Dacă stați sfidători înaintea Feței lui Dumnezeu, nu vi se va permite asta. Rețineți, oricât de mult v-aș iubi, Eu voi interveni dacă veți încerca să sabotați Lucrarea lui Dumnezeu, în această Ultimă Misiune pentru a salva omenirea.

Timpul în care Cartea Adevărului să fie dată lumii este acum. Dacă voi Mă urmați dar nu Mă acceptați acum când vă chem, nu vă temeți, căci nu vă voi Judeca. Dar dacă veți încerca să Mă împiedicați să-i salvez pe copiii lui Dumnezeu, vă voi doborî.

Al vostru Isus, Salvatorul Omenirii am citit


824. Dumnezeu nu dorește ca voi să ignorați chestiunile zilnice sau timpul destinat familiei și prietenilor

Vineri, 14 iunie 2013 la ora 23:50

Multiubita Mea fiică, atunci când un om începe să creadă în invincibilitatea sa este pierdut.

Atâția oameni, care nu acceptă faptul că viața pe Pământ nu este decât o mică parte a călătoriei lor spirit... citește tot aici

Multiubita Mea fiică, atunci când un om începe să creadă în invincibilitatea sa este pierdut.

Atâția oameni, care nu acceptă faptul că viața pe Pământ nu este decât o mică parte a călătoriei lor spirituale către Împărăția Mea, pierd atât de mult timp prețios. Timpul la care mă refer este acela dăruit vouă de către Dumnezeu, timp pe care trebuie să îl trăiți conform Poruncilor Sale, dacă vreți să dobândiți Viața Veșnică. Dacă nu Îl acceptați pe Dumnezeu, atunci vă separați de El. Dacă faceți aceasta, viața vi se va scurta și, în loc de Darul Vieții Eterne, viața voastră se va sfârși atunci când muriți în viața prezentă. Nu trebuie să irosiți timpul dat vouă în această viață alergând după lucruri inutile, care vor deveni doar pulbere cu timpul.

Dumnezeu nu dorește ca voi să neglijați chestiunile zilnice sau timpul destinat familiei și prietenilor. Dacă vă bucurați de fructele vieții pe Pământ, aceasta nu înseamnă că nu puteți urma calea Domnului. O puteți face.

Fiica Mea, doresc să fac cunoscut că există multă confuzie cu privire la dorința Mea ca omenirea să urmeze Învățăturile Mele.

Râsul este bun. Tovărășia este importantă. Este bine să vă bucurați de o viață împlinită dacă arătați umilință și lăudați pe Dumnezeu și apoi oferiți mulțumiri chiar și pentru cele mai mici plăceri. Orice Dar pe care îl primiți în viața aceasta, pentru binele celorlalți, poate veni doar de la Dumnezeu. Felul în care folosiți aceste Daruri va fi important pentru salvarea sufletului vostru, atunci când Darurile acordate vouă de Dumnezeu sunt împărțite cu alții. Unii primesc talente mari, dar toate sufletele se nasc cu Daruri. Ele sunt menite să vă ajute să îi ajutați pe alții. Aceia care s-au născut cu talent pentru afaceri au obligația să îl întrebuințeze bine, pentru beneficiul celorlalți. Alții își vor folosi darurile pentru a avea grijă de aproapele lor și a aduce bucurie în viețile oamenilor. Și apoi sunt sufletele care suferă. Suferința lor este de asemenea un Dar, pentru că ei vor ajuta la salvarea sufletelor altora și, făcând aceasta, vor câștiga cel mai mare Dar dintre toate – Viața Veșnică.

Viața este dăruită de Dumnezeu cu un scop. Este pentru a aduce Glorie lui Dumnezeu și a-i încuraja pe copiii Săi să se unească cu El în cele din urmă, când viața se va schimba. Copiii lui Dumnezeu se pregătesc acum pentru această schimbare, care va fi atunci când glorioasa Viață Veșnică promisă lui Adam și Eva va deveni a lor.

Este important să încercați să arătați tot atâta dragoste și compasiune unul față de altul pe cât așteptați să primiți de la Mine atunci când voi veni să Judec. În fiecare zi trebuie să vă întrebați, pentru fiecare faptă pe care o faceți, i-ar plăcea aceasta lui Dumnezeu? Fac oare îndeajuns pentru a urma Poruncile lui Dumnezeu? Încalc Legile Domnului și dacă da, care vor fi consecințele?

Ignorați nevoile altora și nevoile voastre vor fi ignorate. Faceți să sufere pe oricare dintre copiii lui Dumnezeu în mod intenționat și veți suferi. Ucideți pe oricare dintre copiii lui Dumnezeu și nu veți avea viață. Viața pe pământ, deși poate aduce multă dragoste, bucurie și speranță, este plină de încercări. Trebuie să înfruntați toate încercările și trebuie să acceptați că ele sunt o parte a planului lui Dumnezeu pentru purificarea copiilor Săi.

Când vă trăiți viața fără a-L recunoaște pe Dumnezeu, atunci trăiți o viață conform dorințelor voastre. Dacă nu vă impuneți standardele stabilite de Dumnezeu, vă veți rătăci. Dacă vă veți îndepărta atât de mult încât nu veți mai putea găsi drumul înapoi, trebuie să cereți Harul lui Dumnezeu să vă ajute.

Fiecare cerere pe care o adresați lui Dumnezeu, dacă este pentru binele sufletului vostru și pentru nevoile celor pe care îi iubiți, primește întotdeauna răspuns.

Al vostru Isus am citit


825. Marea nelegiuire se va ridica împotriva Mea din Imperiul Roman

Sâmbătă, 15 iunie 2013 la ora 16:48

Preaiubita Mea fiică, așa cum Eu am mers singur în timpul lentului și durerosului drum spre vârful Muntelui Golgota, la fel va face și Rămășița Armatei Mele.

Când am urcat acest deal epuizant, am fost... citește tot aici

Preaiubita Mea fiică, așa cum Eu am mers singur în timpul lentului și durerosului drum spre vârful Muntelui Golgota, la fel va face și Rămășița Armatei Mele.

Când am urcat acest deal epuizant, am fost înconjurat de sute de soldați Romani care îi blocau pe cei care, de-a lungul drumului, doreau să Mă consoleze. Cu toate că nu erau necesari atâția soldați ca să păzească un singur om, prezența lor era necesară pentru a demonstra anumite lucruri. Doreau să arate discipolilor Mei și oricui încerca să răspândească Adevărul Învățăturilor Mele, cine este la conducere. Acest act de agresiune era menit să-i amenințe și să-i intimideze pe cei care îndrăzneau să-Mi arate supunere.

Evreii M-au renegat și M-au trădat. Romanii M-au crucificat, și Preaiubitul Meu apostol Petru a fost instruit ca tocmai în Roma să formeze Biserica Mea pe Pământ, pentru că Eu am dorit ca Biserica Mea să fie formată printre cei care M-au persecutat.

Istoria se va repeta, căci A Doua Mea Venire va avea loc curând și Ultima Mea Misiune, de a reveni pentru a aduce omenirii salvarea finală pe care am promis-o, este revelată. Evreii Mă vor renega și de aceasta dată, până când Avertismentul va avea loc. Dușmanii lui Dumnezeu se vor ridica împotriva Mea, pretutindeni. Cei care Mă iubesc și cei care spun că Mă reprezintă, Mă vor trăda.

Marea nelegiuire se va ridica împotriva Mea din Imperiul Roman. Babilon, casa Imperiului Roman, unde se află națiunile care l-au abandonat pe Dumnezeu în favoarea zeilor falși, va fi locul de unde se vor răspândi mai departe toate minciunile.

Bestia cu zece coarne este Europa iar în Roma se va ridica o armata împotriva Mea. Ei vor fi răspunzători, din nou, pentru crucificarea premergătoare Zilei celei Mari. Vor aduce ultima insultă, atunci când vor crucifica și vor distruge Corpul Meu Mistic de pe Pământ. Corpul Meu este Biserica Mea. Cei care se separă de Corpul Meu, alegând să urmeze o nouă doctrină, Mă vor trăda, și totuși ei vor avea obrăznicia să se ridice și să spună că vin de la Mine.

În acea zi, când Noua religie Mondială se face cunoscută și va fi susținută de părți ale Bisericii Catolice, așa cum s-a prezis, cerul se va înnegri și un mare trăznet va coborî pe Pământ. Va fi exact ca atunci când Eu mi-am dat ultima suflare pe Cruce și când furia Tatălui Meu s-a dezlănțuit asupra Dealului Golgotei. Când aceasta se va întâmpla, și Unica Mea Biserică Adevărată va fi îndepărtată și înlocuită cu păgânismul fals și dezgustător, să știți acestea. Începând de atunci pedepsele vor curge asupra omenirii, pretutindeni.

Pentru cei care sunt de partea falsului profet care în curând își ia ca aliat anticristul, vor fi date semne din Cer ca să-i prevină că zilele lor vor fi numărate. Li se va arăta cum va fi să cunoască Mânia Tatălui Meu. Mulți episcopi și preoți vor înțelege Adevărul în acel moment și se vor împotrivi acestor ticăloșii. Ei nu mă vor abandona și vor continua să conducă Adevărata Mea Biserică pe Pământ. Însă din păcate, mulți nu vor avea curajul să o facă și vor fi conduși ca mieii la tăiere, dar ei vor fi consolați să știe că Eu nu-i voi abandona niciodată. Le voi trimite mult ajutor, și Rămășița Armatei Mele se va ridica și va răspândi Evangheliile, cu toate că vor fi fost dați la o parte, pretutindeni. Ei vor predica în fiecare colț al lumii și vor fi neînfricați. Dragostea lor pentru Mine va învinge lucrarea anticristului. Supunerea lor față de Mine și răspunsul lor la Cruciadele Mele de Rugăciune vor salva miliarde de suflete.

Și atunci, Planul Meu va fi finalizat.

 Al vostru Isus am citit


826. Dumnezeu există în fiecare persoana născută în această lume, indiferent de credința lor sau de credința parinților lor

Sâmbătă, 15 iunie 2013 la ora 23:44

Eu Sunt iubitul vostru Isus, Care lucrează în sufletul vostru. Chiar și atunci când Mă ignorați, Eu Sunt aici. Lucrez în sufletul vostru pentru că voi Mi l-ați dăruit Mie, și, ca atare, mereu veți suferi... citește tot aici

Eu Sunt iubitul vostru Isus, Care lucrează în sufletul vostru. Chiar și atunci când Mă ignorați, Eu Sunt aici. Lucrez în sufletul vostru pentru că voi Mi l-ați dăruit Mie, și, ca atare, mereu veți suferi pentru Mine și cu Mine.

Astăzi, fiica Mea, Mă adresez tuturor celor care spun că nu cred în Dumnezeu. Dacă voi nu credeți în Dumnezeu, trebuie acum să vă explic cum puteți ști că Dumnezeu Există cu adevărat. Dumnezeu, cu fiecare formă de viață, determină o stare de admirație și uimire, care vor induce în suflet un sentiment intens de iubire față de o alta dintre Creațiile Lui.

Fiecare dintre voi este o Creație a lui Dumnezeu. Acesta este adevărul. Unii dintre voi se nasc cu multe însușiri frumoase. Unii se nasc cu defecte. Alții se nasc cu imperfecțiuni teribile. Cu toate acestea, toți se nasc deoarece Dumnezeu permite aceasta.

Mulți dintre voi vor justifica întreruperea vieții copiilor lui Dumnezeu care sunt imperfecți. Unii dintre voi vor ucide copiii lui Dumnezeu chiar în pântece, și apoi vor justifica aceasta, însă majoritatea justificărilor vor fi din motive egoiste. Pentru aceasta veți fi condamnați, atâta timp cât nu-Mi cereți să vă iert. Și veți fi iertați, însă doar dacă vă căiți cu adevărat pentru fapta voastră care îl mânie pe Tatăl Meu.

Unii dintre voi se nasc cu imperfecțiuni care determină traume în viețile voastre. Deși acest lucru poate fi greu, vă este dată această suferință pentru a-i salva pe alții, care altfel ar înceta să existe. Vedeți voi, acele suflete care Îl desconsideră pe Tatăl Meu și care niciodată nu vor cere iertarea păcatelor lor, vor sfârși în focurile Iadului pentru veșnicie. Suferința voastră va ajuta la salvarea lor, deoarece ei nu pot și nu se vor salva singuri. Voi alegeți această suferință înainte să vă nașteți. Chiar dacă acceptați acest lucru acum sau mai târziu, voi sunteți oricum în siguranță în Împărăția Mea, pentru că Slava va fi veșnic a voastră.

Al vostru Isus am citit


827. Eu sunt Iubirea. Eu sunt Dumnezeu. Acestea sunt unul și același lucru

Miercuri, 19 iunie 2013 la ora 03:00

Multiubita Mea fiică, dorința Mea de a forma nucleul Armatei Mele pe Pământ se împlinește în aceste timpuri. Micile ghinde vor fi împrăștiate, vor crește peste tot și se vor răspândi.

Fiica Mea, partea... citește tot aici

Multiubita Mea fiică, dorința Mea de a forma nucleul Armatei Mele pe Pământ se împlinește în aceste timpuri. Micile ghinde vor fi împrăștiate, vor crește peste tot și se vor răspândi.

Fiica Mea, partea importantă este fundația. La fel ca un bebeluș care se formează în pântece, are nevoie de timp și atenție, având ca scop asigurarea bunăstării copilului primind hrană de la placentă. Acesta va crește încet, dar perfect, până când în cele din urmă va fi expulzat din uter și va fi gata pentru a trăi viața stabilită pentru el de către Tatăl Meu.

Nașterea Rămășiței Armatei Mele va fi la fel. Va fi nevoie de multă pregătire pentru a fi gata să-și ia locul în lume, dar fundația este solidă, iar sufletele care sunt cărămizile acestei construcții, se vor uni ca un întreg pentru a construi o Armată formidabilă. Apoi, această armată se va răspândi peste tot și va crește dintr-o dată, și încă cu o asemenea forță, încât va deveni dificil de ignorat. Cei din Rămășița Armatei Mele vor fi eliberați de ego-ul lor, de mândrie sau de nevoia de a se baza pe evaluarea științifică a Cuvântului Meu, deși aceasta le va fi cerută pentru a dovedi Adevărul lui Dumnezeu.

Știința este un Dar de la Dumnezeu, dar știința nu poate explica Misterul lui Dumnezeu. Așadar, cei care au nevoie de siguranța explicațiilor logice al modului în care comunic cu copiii lui Dumnezeu pe Pământ în aceste timpuri, vor fi dezamăgiți. Nu există un răspuns care să îi satisfacă.

Unul dintre cele mai mari daruri date omului este Iubirea. Iubirea nu poate fi explicată sau dovedită științific, pentru că vine de la Duhul lui Dumnezeu. Este prezentă în fiecare dintre voi. O simțiți. Este legătura care unește omenirea și care nu poate fi subminată de puterea celui rău.

Eu sunt Iubirea. Eu sunt Dumnezeu. Acestea sunt unul și același lucru. Fără iubire, nu ați putea avea viață. Iubirea vă va uni, vă ține puternici, vă ține împreună. Iubirea vă va ajuta să-Mi aduceți suflete.

 Al vostru Isus am citit


828. Cea mai mare minciună este că satana poate prezice viitorul dar acest lucru nu va fi niciodată cu putință

Vineri, 21 iunie 2013 la ora 11:50

Fiica Mea mult iubită, pe măsură ce păgânismul continuă să se răspândească în lumea întreagă precum un virus, omul începe să se facă pe sine Dumnezeu. Multe secte, care nu acceptă Existența lui Dumnezeu... citește tot aici

Fiica Mea mult iubită, pe măsură ce păgânismul continuă să se răspândească în lumea întreagă precum un virus, omul începe să se facă pe sine Dumnezeu. Multe secte, care nu acceptă Existența lui Dumnezeu cel Adevărat, cinstesc în schimb fiara în templele lor. Aceste sărmane suflete, a căror iubire de sine izvorăște dintr-o ambiție feroce, au creat temple în care îl onorează cu nerușinare pe Satana. Pentru mulți neștiutori, aceste temple arată ca niște biserici care Îl cinstesc pe Dumnezeu, dar să nu vă lăsați înșelați. Unicul lor scop este de a adora fiara, care le promite viață veșnică. Ea le promite ca prin omagierea iubirii de sine, care ia locul iubirii lui Dumnezeu, ei vor dobândi un paradis veșnic al plăcerilor.

Promisiunile făcute lor de către fiara care comunică cu ei în mod clar, sunt făcute în așa fel încât să-i păcălească în a crede o minciună. Și anume că dacă se pleacă în fața altarului bestiei – dumnezeul fals pe care îl adoră în locul Tatălui Meu preaiubit – cererile lor pentru plăcerile lumești și mulțumirea de sine vor fi recompensate. Ei cred că vor fi înzestrați cu bogății mari, control și libertate, dacă-și pun propriile nevoi înaintea celorlalți.

Acești oameni sunt încurajați să se pună pe ei înșiși înaintea lui Dumnezeu și să caute puteri care le-ar permite să învingă Împărăția Divină a lui Dumnezeu. Din păcate, ei vor face totul pentru a-și realiza ambițiile de bogăție și control asupra celorlalți, din pură lăcomie. Aceștia vor distruge viețile celorlalți. Vor ucide pentru a-și atinge obiectivele și Îl blestemă pe Dumnezeu în fiecare zi.

Atunci când îl blestemă pe Dumnezeu ei țin liturghii negre, dintre care multe sunt oficiate în taină și la care participă oameni influenți, inclusiv din rândul celor care spun că Îl slujesc pe Dumnezeu în bisericile Sale. Ceremoniile lor satanice sunt la ordinea zilei și ei sunt mândri de faptele lor. Susțin mândri că edificiile lor sunt temple, fiindcă nu au nici un pic de rușine în sufletele lor. Aceste temple au fost create pentru a da cinstire Satanei, nu lui Dumnezeu, chiar dacă ei vă fac să credeți altceva.

Eu îi voi pedepsi pentru fărădelegile lor împotriva umanității și pentru profanările aduse împotriva lui Dumnezeu de care se fac vinovați. Mulți dintre ei Îl hulesc pe Tatăl Meu folosind termeni care Îi sunt proprii numai Lui. Tatăl Meu a spus: „Eu sunt Începutul”. Sintagma „Eu sunt” este utilizată de aceștia pentru a-și manifesta iubirea de sine și vor emula fiecare gest sfânt, fiecare faptă, și vor repeta cuvinte care au fost date lumii de către Dumnezeu, ca să-L pângărească.

În timpul Marii Pedepse, templele lor vor fi nimicite de Dumnezeu iar ei vor deveni pustii și goi, nemaiavând nici un fel de putere asupra copiilor lui Dumnezeu. Însă și ei, la fel ca toți ceilalți copii ai lui Dumnezeu, vor primi posibilitatea de a-l respinge pe Satana înaintea Zilei celei Mari. Unii vor accepta Mâna Milostivirii Mele, însă mulți o vor respinge, întrucât aceștia cred în minciunile diabolice care le-au fost întipărite în suflete de către bestie.

Ei cred că, având control asupra lumii, extinzându-și cunoștințele despre univers, controlând viața prin prelungirea vieții umane și prin decimarea populației globale, vor deveni asemeni lui Dumnezeu.

Satana este foarte atent la modul în care pune stăpânire pe sufletele lor. El le arată mari viziuni din viitorul care, spune el, le va aparține. Le spune despre mari evenimente care vor avea loc în viitor și îi amăgește că ele vor fi sub controlul lor. Toate sunt minciuni. Nimic din ceea ce le spune nu este adevărat. Satana deține multe puteri care i-au fost date de către Dumnezeu, pe vremea când el era Lucifer, unul dintre cei mai puternici îngeri din ierarhia Tatălui Meu. El le arată adepților săi imagini frumoase ale unui viitor glorios despre care le spune că va fi al lor dacă își predau sufletele lui. Aceștia cred în promisiunile sale despre viitor.

Cea mai mare minciună este că Satana poate prezice viitorul, dar acest lucru nu va fi niciodată cu putință. Profeția poate veni numai de la Dumnezeu. Nimeni nu a fost înzestrat cu acest Dar care poate curge numai de pe Buzele lui Dumnezeu. Satana nu poate prezice evenimentele viitoare, detalii care pot fi date numai profeților lui Dumnezeu. Dacă credeți în promisiunile satanei, viața voastră se transformă într-o minciună iar Viața Veșnică nu poate fi a voastră, decât dacă acceptați Adevărul.

Dumnezeu v-a promis Viață Veșnică. Promisiunea Mea de a reveni și de vă lua în Rai este Adevărată. Nu-L jigniți pe Dumnezeu respingând Adevărul. am citit


829. Dumnezeu Tatăl: Când Fiul Meu este considerat a fi un păcătos, să știți că aceasta este cea mai mare blasfemie

Duminică, 23 iunie 2013 la ora 18:37

Mult iubita Mea fiică, cum ar reacționa un părinte dacă ar ști că copiii lui înfruntă moartea? Nu ar lupta oare până la sânge pentru a-i salva de tot răul? Tocmai din acest motiv Eu intervin acum în lume... citește tot aici

Mult iubita Mea fiică, cum ar reacționa un părinte dacă ar ști că copiii lui înfruntă moartea? Nu ar lupta oare până la sânge pentru a-i salva de tot răul? Tocmai din acest motiv Eu intervin acum în lume, instruindu-L pe Fiul Meu să vă reveleze Adevărul pentru a salva viețile Copiilor Mei.

În viață, lucrurile mărunte sunt cele care au un impact la scară globală. Dacă o albină își schimbă comportamentul și nu mai răspândește polenul, acest lucru va avea un efect direct asupra vieții care există pe Pământ. Biserica Fiului Meu pe Pământ este cea prin care poate fi menținută viața sufletului. În lipsa Adevărului, Biserica Fiului Meu nu poate susține viața. Așadar, dacă minciunile se răspândesc între pereții Bisericii, acest fapt în lipsa intervenției Mele, va avea impact asupra vieții sufletului.

Viața va fi distrusă, atunci când Biserica se întoarce împotriva Aceluia care A creat-o. Această contaminare va avea un impact direct asupra lumii întregi, incluzându-i și pe cei care nu cred în viața de apoi. Îi va afecta chiar și pe cei care aparțin altor religii care nu vin de la Mine. Când minciunile infestează Trupul Mistic de pe Pământ al Fiului Meu Isus Cristos, ele vor cauza boală. Boala, dacă nu este tratată, va duce la moarte. Așadar, ca Dumnezeu, Tată al Întregii Creații, nu voi sta deoparte și nu voi permite dușmanilor Mei să distrugă sufletele copiilor Mei.

Când vă veți trezi cu minciunile în față, acestea vor năvăli din gurile celor înșelători într-un amalgam confuz de aberații. Aceste minciuni, care au început deja, sunt învelite într-un limbaj umil, însă deghizează cele mai mari neadevăruri împotriva doctrinei Adevărate a Bisericii. Recunoașteți-le drept ceea ce sunt – minciuni răspândite pentru a vă ademeni la săvârșirea păcatului. Când Fiul Meu este considerat a fi un păcătos, să știți că aceasta este cea mai mare blasfemie, deoarece acest fapt este imposibil.

L-am trimis pe Fiul Meu ca om în carne și oase, asemănător vouă, dar cu o singură deosebire. El s-a născut fără de păcat, și de aceea nu ar fi putut să-l comită. Oricine folosește Adevărul și apoi îl răstălmăcește, pentru a introduce un nou înțeles Răstignirii Fiului Meu Preaiubit, este un mincinos. Acela nu vine de la Mine și este un dușman al Fiului Meu.

Copilașii Mei, priviți cum bestia și demonii pe care i-a trimis ca să vă ia de la Mine, rătăcesc printre voi. Trebuie să fiți puternici. Trebuie să știți mereu că Fiul Meu v-a dat Adevărul atunci când El a umblat pe Pământ și a murit pentru păcatele voastre. El și-a sacrificat Trupul pentru a vă răscumpăra, dar niciodată nu a devenit un păcătos, căci El nu este unul dintre voi.

Trebuie să rămâneți fideli Cuvântului Meu și Învățăturilor Fiului Meu. Dacă nu faceți asta veți fi ispitiți să acceptați minciuni care nu vă vor aduce decât suferință veșnică.

Tatăl vostru Preaiubit, Dumnezeu cel Preaînalt am citit


830. Adevărul vă va elibera. Minciunile vă vor distruge

Duminică, 23 iunie 2013 la ora 18:37

Mult iubita Mea fiică, cum Mi se frânge inima de durere din cauza suferinței sărmanilor Mei slujitori mult iubiți, care încep acum să vadă confuzia care apare în interiorul Bisericii Mele. Lor le spun... citește tot aici

Mult iubita Mea fiică, cum Mi se frânge inima de durere din cauza suferinței sărmanilor Mei slujitori mult iubiți, care încep acum să vadă confuzia care apare în interiorul Bisericii Mele. Lor le spun următoarele: Rămâneți sub acoperișul Bisericii Mele și faceți ceea ce trebuie să faceți pentru a Mă sluji pe Mine. Rămâneți neclintiți în Învățăturile Mele. Nu acceptați niciodată noi explicații așa-zis teologice referitoare la Cine sunt Eu, ce am făcut pentru umanitate sau la modul în care Mă voi întoarce să-i revendic pe toți copiii lui Dumnezeu care acceptă Milostivirea Mea. Încredeți-vă doar în Sfântul Meu Cuvânt care v-a fost dat prin apostolii Mei și prin Preasfânta Biblie. Să nu acceptați nimic care diferă de Sfintele Sacramente sau de ceea ce ați fost învățați referitor la nevoia de mântuire.

Eu sunt Adevărul. Vouă vi s-a dat Adevărul. Numai Adevărul poate salva sufletele voastre de la osândire. Adevărul vă va elibera. Minciunile vă vor distruge. Dacă recitați această rugăciune, vă promit solemn fiecăruia dintre voi, prețioșii Mei slujitori sfințiți, Haruri extraordinare, pentru a rămâne fermi în fața persecuției atunci când credința voastră va fi testată până la limite.

Rugăciunea (110) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru preoți: Să rămână neclintiți față de Sfântul Tău Cuvânt

"O, scumpul meu Isus, Te implor să mă ții puternic și curajos, ca în Numele Tău Preasfânt să pot apăra Adevărul. Te implor, dă-mi Harul de care am nevoie pentru a putea mărturisi mereu Sfântul Tău Cuvânt. Permite-mi să rezist presiunilor de a promova neadevăruri, despre care știu în inima mea că Te ofensează. Ajută-mă să rămân neclintit față de Sfântul Tău Cuvânt până în ziua morții mele. Amin."

Slujitorii Mei sfințiți, mai am pentru voi un singur cuvânt de avertizare.

Voi trebuie să apărați Darul Reconcilierii și să recunoașteți că doar cei care simt remușcare pentru păcatele lor și Mă acceptă pe Mine, Isus Cristos, ca fiind cheia salvării lor, Mi se vor alătura Mie în Rai.

 Al vostru Isus am citit